Hernia de disc
Invidiez bărbații care umblă iarna foarte subțire îmbrăcați, caricaturi de geci, imediat trecând la cămașă cum pare un pic mai cald. ,,Sărbătoresc” peste 10 ani de când am recomandare chirurgicală pentru hernia de disc, sunt mai sensibil la frig decât la ridicat greutăți și mă mențin prin atenție la ,,ținută”.
Urmăream la televizor ,,noaptea cuțitelor lungi” la PSD, alergau guzganii după șobolani, se prăduiau unul pe altul în declarații iar imaginea , pe diferite canale, a dandy-ului Orlando sau a celui care inițial mă păcălise, Mihai Fifor, era doar în cămașă in/out sediul partidului. Pe Fifor îl am salvat pe retină și pe bicicletă, în sacou, cu coana Viorica, pe o centură, omul potrivit la locul potrivit, centură ce urma să fie dată în folosință.
A murit PSD-ul, trăiască PNL-ul! Ei bine, greul abia începe pentru liberali! Promisiunile au fost logice și ușor de făcut , alegătorii au fost convinși să voteze schimbarea , situația era mult mai cenușie decât se anticipa, modificările greu de făcut cu actuala structură parlamentară.
Câțu, cu care proxeneta Orlanda ștergea pe jos în comisia de finanțe, mi se pare foarte aplicat dar, în schimb, Predoiu emană un iz suspect. În fine, e prematur să ne pronunțăm și nici măcar nu face subiectul acestui editorial, subiect ce vrea să pătrundă încălțat în bucătăria campaniei prezidențiale. Veți spune pe bună dreptate, care campanie ? Am trăit cea mai anostă perioadă din istoria electorală post 1989, imagine asociată cu chipul și asemănarea, ,,după vorbă , după port”, președintelui reales.
Mă grăbesc să nu-i enervez pe susținătorii ,,talibani” și o spun ferm că nu aveam altă soluție, comparația cu pavianul nu avea suport, cutuma alegerii răului cel mai mic, a votului negativ, fiind neschimbată în ultimii 30 de ani.
Legat direct de Iohanis habar n-am de realitatea proprietăților imobiliare, a adopțiilor pentru care mai este acuzat de cârcotași dar strict la funcția de președinte dacă-i suprapun profilul constat o foarte mare discrepanță. E slab omu’, e anost omu’, e șters omu’, fără sare , fără piper, nu are replica niciodată la el, asociază și cuplează greu spre deloc… Cum să-l apreciezi când are întrebări de genul ,,de ce ați procedat așa?” și răspunde că ,,așa am gândit atunci!” !?!?. E cam la nivel de preșcolar pentru că doar la acea vârstă, întrebat de ce, ți se răspunde așa vreau eu! Și ce faci atunci ? Hai să nu incit lumea la scos papucul!
Cică în comparație cu ,,Zeus”, cheliosul anterior locatar la Cotroceni, care era jucător, acesta (că ăștia sunt doar diaspora) ar fi un domn, ardelean așezat care cugetă și vorbește rar. Baiu’ îi că vorbește și prost și mă lasă pe gânduri la oare cum cugetă!? Oare pot uita că Viorica a ajuns premier doar din frica de suspendare apreședintelui ? Are calități legate de partea cărei părți a baricadei este iar în rest poate fi lăudat pentru…înalt, blond, cu ochi albaștri !
Cică a fost șef de promoție! Și ? Oare toți premianții au ajuns cel mai bun doctor, cel mai iscusit inginer sau cel mai respectat judecător? Urcat prea devreme la ceruri , profesorul meu de tehnologia petrolului, Mandalopol Dănuț, ne spunea mereu la cursuri că cei cu 5 sunt viitorii directori iar cei cu 10 vor trage mâța de coadă pe vreun post în cercetare!
Klaus, fără Santa, cică ar avea ușile deschise prin occident și , dacă-mi dați voie, o să mă îndoiesc și de asta! La ce beznă se așternea în 2016-2018 la București a fost singurul partener de dialog dar, cu certitudine, cred că nu toți interlocutorii sunt topiți să ne facă bine și de aceea, pentru echilibru, îl vreau și eu pe președintele meu să-l aud că se opune la ceva, că negociază înainte de a spune da, că nu vrea să cumpere ceva ce i se propune, că refuză ,,șapca” de la Trump. Taci și faci ce-ți dictează alții și ești cel mai bun nu mă satisface etern! În fine, de data asta, prin litera constituției, aflat la ultimul mandat, fără presiunea unor noi alegeri, sper să demonstreze ceva, să mă contrazică, să-mi schimbe părerea! Îmi voi urmări președintele mai atent ca niciodată, nu de alta dar să nu facă hernie de disc de la atâtea greutăți!
De țopismul din PSD, zi Olguța, Firea, Rădulescu sau Codrin, ce să mai spun? A mințit Viorica în campania asta de mergeam pe aisberguri la malul mării și tot n-a putut masca ,,aria cercului”. A făcut atâtea meditații dar n-au reușit copiii aceia s-o învețe lucruri elementare și nu din vina ălor mici. Din partidul lui Bădălău, Oprișan și alt agramat, Ciolacu, ce pretenții să ai? Au lansat un așa atac murdar că pe președinte trebuie musai să-l cheme Popescu, Ionescu sau Florescu dar cât de idiot puteai fi să alegi Dăncilă !? Nu se poate ca pentru echilibrul politic al țării, social-democrația să nu-și revină, dar parcă mai curat ar fi fără PSD !
USR e la stadiul bolilor copilăriei, sistemul lui imunitar nu e deplin maturizat și nu poate deocamdată compensa. Nu sunt convins că Barna a fost cea mai bună soluție, a făcut greșeli urâte, a insultat involuntar categorii sociale sau salariale, a urcat în propria imaginație pe un piedestal de pe care poate da doar autografe. Cred într-un sindrom al looserului (vezi amiralul Chițac la Constanța) și mă gândesc că USR poate pregăti 5 ani un alt candidat. Parafrazând o stimabilă doamnă mai în vârstă ca mine, chestionată la ieșirea de la urne, USR merită o șansă la locale și parlamentare în 2020.
Diaconu era mort de când trebuia să fie viu…nopțile lungi de la Antena 3 îi semnaseră condamnarea.
Paleologu, intelectual, plăcut, dar pozele cu el dormind în parlament îl urmăresc încă.
Covasna și Harghita au ieșit doar în turul întâi și au adus lui Kelemen Hunor un 3,87%, suficient să primească sprijinul financiar pentru campanie.
Ramona și Cumpănașu trec pragul lui 3% dar doar….însumat, iar restul de 6 candidați , nesemnificativi, sunt sub 1%!!!
Vine o iarnă politică, economică și financiară grea; la greu și ger aveți grijă la HERNIA DE DISC!
,,1 Decembrie este special pentru că reușește să povestească ceva despre noi. Ne amintește că am fost capabili să producem istorie mare; 1 Decembrie este oglinda noastră, locul în care ne întâlnim strămoșii – fie și numai spre a le cere iertare, fie și numai spre a ne căi.” – Dorin Popescu
Meci incendiar la Constanţa. Farul a învins-o pe Rapid şi l-a redus la tăcere pe Daniel Pancu
” înalt, blond, cu ochi albastri”… unde dracu’ am mai întâlnit eu asta🤔 ? În rest, toate celelalte spuse de autor sunt întrebările multora. Bun articol, talentat autorul! Toate cele bune!