,,1 Decembrie este special pentru că reușește să povestească ceva despre noi. Ne amintește că am fost capabili să producem istorie mare; 1 Decembrie este oglinda noastră, locul în care ne întâlnim strămoșii – fie și numai spre a le cere iertare, fie și numai spre a ne căi.” – Dorin Popescu

1)       Din câți membri este constituită echipa Asociației Casa Mării Negre și ce obiective aveți pentru 2020?

          Asociația Casa Mării Negre / Black SeaHouse din Constanța s-a născut recent, în iunie 2017, din “mirarea” responsabilă a unor oameni de calitate privind absența, în România, a unui centru/institut de analiză și reflecție privind securitatea la Marea Neagră. Oficialii statului român declară ritos și sistemic că regiunea extinsă a Mării Negre reprezintă o zonă de interes strategic, însă instrumentele de monitorizare analitică și de valorizare a potențialului geopolitic al regiunii lipsesc cu desăvârșire. Cel puțin aici, în teritoriu. Este inadmisibil ca pe litoralul Mării Negre, “în teren”, mai ales în condițiile tulburărilor geopolitice cronice din ultimii ani care au făcut din această regiune un teatru de provocări hibrid extrem de important pentru securitatea României, să nu avem încă un Institut pentru Marea Neagră al Academiei Române, o filială a Academiei sub forma unui Centru de securitate la Marea Neagră (sau, mai larg, un Centru de studii dobrogene, de dobrogenistică etc.). Dobrogea rămâne și din această perspectivă izolată efectiv de restul României. Pe această nișă am construit Casa Mării Negre, ca think-tank geopolitic dedicat regiunii extinse a Mării Negre și ca spațiu de întâlnire periodică a experților din țările regiunii, în vederea valorizării consensuale a potențialului ei. Suntem deja în Asociație cca 20 de experți, în diferite domenii, prioritar securitate, geopolitică, relații internaționale, însă și în domenii-conexe (politici publice, sociale, culturale etc.). Membrii noștri sunt prioritar cadre universitare și studenți la Relații Internaționale. Operăm cu dificultate, întrucât în Dobrogea nu există intuiția importanței (și nici exercițiul) analizei și dialogului pe teme geopolitice, nu avem încă elite locale responsabile și credibile care să genereze acest exercițiu. Am crescut repede, ca Făt Frumos, în numai doi ani și am devenit rapid singurul think-tank geopolitic din sud-estul României, singurul think-tank geopolitic destinat regiunii Mării Negre din afara Capitalei (iar acolo ar mai exista doar Fundația Universitară a Mării Negre), singura asociație din teritoriu care oferă public expertiză pe zona securitară la Marea Neagră etc.; suntem, de asemenea, singura asociație din România membră a Parteneriatului Global pentru Prevenirea Conflictelor / GPPAC. Mai multe date despre Asociație pot fi găsite de către cititorii Dvs. (pe care îi invit, cu această ocazie, să ni se asocieze) pe portalul nostru, www.casamariinegre.ro.

Anul 2020 va fi unul de consolidare a prestigiului și notorietății Asociației noastre, în România și în regiune. În ianuarie-februarie 2020 vom edita primul volum de studii geopolitice al Asociației; va fi un volum de autor, semnat de subsemnatul – “Captivi la Pontul hibrid”; foarte probabil până la finele anului vom edita și un volum colectiv, al experților membri și parteneri; vom organiza o Școală de Vară geopolitică, împreună cu parteneri din Turcia, Ucraina, Republica Moldova; vom organiza și în continuare stagii de practică și internship la Asociație prioritar pentru studenții Facultății de Istorie și Științe Politice a Universității Ovidius (d.e. specializarea Relații Internaționale); avem pregătite Conferințe tematice pentru aceștia pe diferite teme (diplomație, geopolitica Mării Negre, politica externă a României, războaie hibride la Marea Neagră) pe care membrii Asociației le pot susține la Universitatea Ovidius dacă Universitatea manifestă mai multă receptivitate la propunerile noastre; suntem interesați să oferim o platformă dezinhibată de dezbatere studenților Universității Ovidius (prioritar celor de la Facultatea de Istorie și Științe Politice) și în general studenților din comunitatea studențească locală, astfel încât aceștia să își exerseze și consolideze aptitudinile de a înțelege procesele geopolitice, de a dezbate o temă geopolitică, de a produce analiză geopolitică, de a scrie pentru spațiul public etc. – pe scurt, vrem să “construim” experți în domeniu, adăugând plus-valoare back-ground-ului pe care aceștia îl primesc în cadrul facultății. Vom organiza, în continuare, periodic, evenimente internaționale cu participarea experților din România, Ucraina, Republica Moldova, Turcia, Bulgaria, Georgia, Armenia, Belarus, Azerbaidjan, Federația Rusă (și nu numai), sub forma unor mese rotunde, seminarii, work-shop-uri, școli de vară etc. Asociația noastră este singura instituție din Dobrogea care aduce la Constanța în mod sistemic experți de calibru în domeniul geopolitic din regiunea Mării Negre. De asemenea, prin diferite proiecte, ne vom implica și pe mai departe în reconectarea Dobrogei la spațiul de valori românesc.

2)       Cum ați observat că este apreciată România în ambasadele și consulatele unde ați activat ca diplomat?

Mi-am desfășurat activitatea ca diplomat al statului român la Ambasada României din Federația Rusă – Moscova (2002-2006), Consulatul General al României la Cernăuți (2007-2011) și Ambasada României în Bosnia și Herțegovina – Sarajevo (2012-2016), inclusiv în calitate de șef de misiune (gerant interimar la Cernăuți) sau adjunct al șefului misiunii (prim-colaborator și ministru-consilier la Sarajevo).

Percepția României în cele trei state (Rusia, Ucraina, Bosnia și Herțegovina) era și este extrem de diferită, în funcție de natura relației bilaterale, de istoria acesteia, de temele sensibile ale relației, de prejudecățile existente în mentalul colectiv etc.

În Federația Rusă, România nu exista politic în urmă cu 15 ani. Rușii de rând își amintesc cu plăcere de mobila românească (cine deținea mobilă românească în apartament era considerat un reprezentant al elitei), de cozile foarte mari la diferite produse românești (teneși, de pildă) etc.; aceștia nutresc în continuare nostalgii pentru calitatea acestor produse, regretând absența acestora de pe piața economică locală; pe de altă parte, ideologiile antiromânești cultivate cu sârg acolo timp de câteva sute de ani au produs percepții, ostilități și conduite reprobabile – d.e. românii sunt percepuți ca fiind “fasciști” ca urmare a alianței cu Germania în al doilea Război Mondial. În general, ideologia rusească a “țesut” povești precum “eliberarea” României de sub ocupație turcă sau germană, iar acest tip de ideologie produce în continuare sentimente anti-românești în Rusia, mai ales dacă temele tradiționale sensibile din istorie sunt conexate perioadei contemporane, unde proiectele politice ale țărilor noastre sunt diferite, opuse chiar.

În Cernăuți, retorica antiromânească este încă mult mai pronunțată. În perioada respectivă, România era percepută ca fiind “inamicul extern al Ucrainei nr. 1”. Între timp, percepțiile s-au schimbat radical pe fondul intervențiilor militare și politice rusești aggressive în Crimeea și Donbas. Ocuparea ilegală a Crimeei și războiul din Donbas au alterat percepțiile de acum câțiva ani, dar sentimentele antiromânești ale clasei politico-administrative și chiar ale unei largi pături a populației, mai ales în regiunea Cernăuți, persistă. Sunt convins că apropierea Ucrainei de standardele și mentalitatea europeană va reduce substanțial bazinul de producer și manifestarea acestor sentimente, iar diplomația românească trebuie să găsească și ea resursele de a fi credibilă la Kiev, așa cum pare că le-ar fi găsit, de exemplu, Polonia.

În Bosnia și Herțegovina, percepția este eminanente pozitivă. Oamenii de rând își amintesc prezența românească solidă în Balcani de-a lungul istoriei, ne percep ca pe o țară europeană prietenă, de la care au multe de învățat. Localnicii ne cunosc foarte bine și ne apreciază valorile, în special cele sportive. Pe Hagi îl cunoaște și apreciază aproape toată populația masculină a țării. Cele mai cunoscute nume românești acolo sunt Ceaușescu și Hagi. Elita administrativă a țării aprecia la superlative rezultatele activității anti-corupție a Departamentului Național Anticorupție / DNA din România și ne chestiona insistent cu privire la factorii succesului DNA, încercând diferite soluții de import a “modelului românesc de luptă împotriva corupției”. Tocmai de aceea nu pot să accept teze mincinoase, vehiculate de către foști miniștri de justiție din România, potrivit cărora DNA ar fi produs în afara României prejudicii de imagine. Dimpotrivă, succesele DNA reprezentau chiar cel mai puternic motiv pentru care diplomații României erau valorizați pozitiv în comunitatea diplomatic acreditată la Sarajevo.

3)       Întrucât ați fost și sunteți implicat direct în mediul universitar, când și cum credeți că se va soluționa problema doctoratelor plagiate?

          Etica se învață prioritar acasă, în familie; școala și societatea consolidează doar opțiunea de a fi cinstit, ale cărei fundamente respiră puternic în primii ani de educație, acasă. Din păcate, în ultimii 30 de ani societatea românească și-a construit zei falși, modele de carton, idoli de cretă: șmecheri, maneliști, odrasle etc. S-a construit un adevărat cult al modelului de “performanță” în viața publică ce include succesul facil, furtul, ocolirea legii, CV-ul prefabricat, concursurile aranjate, diplomele de tinichea, telefoanele de sprijin, șpaga etc. Nici legea puternică și nici modesta intervenție a elitelor în actul public de educație nu au reușit să estompeze atracția fatală a acestui model. Pentru marea majoritate a fanilor acestui model de ascensiune rapidă, doctoratele plagiate reprezintă forma scurtă de construire a unui CV care asigură accesul la funcții bine plătite. În momentul de față, doctoratele plagiate reprezintă o plagă a mediului universitar, dar și o expresie punctuală a unui model social de ascensiune pervertit etic, chiar barbar.

În acest context, soluțiile nu pot fi decât conjugate, structurate: construirea etapizată a unui model meritocratic în societate; consolidarea reformelor specifice în mediile universitare; înăsprirea pedepselor legale pentru plagiatori; modificarea legislației în sensul clarificării metodologice a redactării și susținerii tezelor de doctorat; perfecționarea softurilor anti-plagiat; simplificarea procedurii de retragere a titlurilor de doctor în cazul plagiatelor și (în măsura posibilului) a beneficiilor produse de obținerea acestuia; crearea unei baze publice naționale de date a tezelor de doctorat; desființarea unor Școli de doctorat care au produs plagiate în mod sistemic etc.

4)       Care sunt avantajele și dezavantajele geopolitice ale țârii noastre?

Principalul avantaj îl reprezintă resursa umană – capacitatea noastră de a ne entuziasma, de a iniția construcții, de a ne susține credințele și valorile, de a fi fideli – în particular, astăzi, de a mai crede în Europa și în valorile ei chiar când valorile europene sunt din ce în ce mai interogate în chiar centrul ei. Un alt avantaj l-ar putea reprezenta chiar experiența de a trăi într-un spațiu tulburat, în intersecții geopolitice critice, la marginea Europei și a civilizației, într-o permanentă istorie a focurilor pe munți. Acest tip de istorie ne-a făcut, poate, mai atenți la alarme, mai atenți la pericole, mai rafinați în reacție. Avem, poate, “sânge de străjeri”, pentru că “străjuim” Europa și valorile ei într-o periferie a ei care nu mai reușește să se mute spre est, în pofida aspirațiilor de libertate ale celor care trăiesc la estul ei actual. Am avea toate motivele pentru a produce în mod credibil și necontenit expertiză politică și geopolitică puternică, necesară Europei și lumii occidentale în genere (UE, NATO, SUA), care derivă din poziționarea noastră geografică într-un spațiu de importanță strategică pentru liniștea Europei.

Dezavantajele geopolitice vin tot de aici. Aparținem unei regiuni tulburate geopolitic, care construiește periodic iaduri: conflicte, tensiuni, dizarmonii interetnice, istorii fataliste, amputări teritoriale etc. România a fost în dese rânduri ținta și scena unor mari confruntări între proiectele geopolitice antagonice ale unor imperii sau actori globali. Locuim un spațiu geopolitic tectonic și nu întotdeauna găsim soluțiile inspirate de pază și pace. Nu avem nici capacitate ridicată de mediere și persuadare, aliații noștri nu se cutremură la semnalele noastre de primejdie, vocea noastră nu știe să se facă auzită în marile capitale europene (iar unul dintre motive îl reprezintă chiar modul nostru rudimentar de a ne construi și “alege” elitele).

Regiunea extinsă a Mării Negre este în momentul de față un laborator de testare și “negociere” a noii ordini globale și un teatru predilect pentru războaie hibride; am descris această stare de fapt în zeci de studii și analize, numeroase dintre acestea de dată recentă.

5)       De ce este acest 1 Decembrie unul special?

1 Decembrie este întotdeauna special pentru că reușește să povestească ceva despre noi. Ne amintește că am fost capabili să producem istorie mare; că avem eroi; că în sângele nostru istoric se amestecă suferința și sacrificiul; că avem – și noi – o galerie de oameni de stat care au știut să construiască un veritabil proiect de Țară, chiar dacă alții, mai nevolnici, l-au degradat și alterat ulterior. 1 Decembrie este oglinda noastră (inevitabilă), locul în care ne întâlnim strămoșii – fie și numai spre a le cere iertare, fie și numai spre a ne căi.

Avem nevoie de recuperarea locurilor sacre pentru a reconstrui încrederea în noi, încrederea în instituții, în Țară, în trecutul ei, în capacitatea ei de a produce eroi.

În prezent trăim în ceea ce am numit eu “paradigma post-Crimeea”, care include o disponibilitate redusă a populației unei țări de a se simți solidară cu valorile ei și de a simți obligația de a participa la dezvoltarea și/sau apărarea ei. În actuala paradigmă, spații sacre precum Alba-Iulia și sărbători precum 1 Decembrie pot înviora oleacă oboseala noastră cronică, asumarea modestă și/sau condiționată a propriei noastre identități și, mai ales, a propriei noastre responsabilități față de Țară.

Obișnuiesc să văd în 1 Decembrie oportunitatea unei reflecții interne binefăcătoare, dar și oportunitatea de a-mi aduce copiii mai aproape de lumea mentală în care trăiesc și cred eu, populată de gesturi frumoase, de sacrificiu asumat, de iubiri, de credințe etc. Nu este o sărbătoare cu steaguri, cu teze tribale etc., ci un moment de interogare onestă a autenticității relației tale cu Țara căreia îi aparții.

Acest 1 Decembrie (2019) este unul special pentru că prefigurează împlinirea a 30 de ani de când părinții noștri au decis să se împotrivească regimului comunist cu orice preț. Unii dintre ei au plătit efectiv acest preț. Alții plătesc zilnic și astăzi prețul dezamăgirilor proprii. România arată altfel decât ne-am imaginat noi atunci. Nu este un spațiu al libertății plenare, al democrației, al meritocrației. În jurul nostru proliferează hoții și găștile, parveniți și sinecuriști. Pe lângă ei, adesea împovărați de permanenta frustrare a micimii lor numerice – români liberi și frumoși care cred în libertate, în democrație, în meritocrație, în munca cinstită, în criterii etice, în cultură, în civilizație, în valori naționale și europene etc. 1 Decembrie va fi, în acest an, un preambul al întâlnirii noastre cu Decembrie 1989 și cu ceea ce vom fi făcut și, mai ales, cu ceea ce nu vom fi făcut în acești 30 de ani de libertate.

6)       Cum pot părinții să își educe copiii într-o manieră patriotică și civică?

Familia noastră este astăzi, la ora când Dvs. citiți aceste rânduri, la Alba Iulia. Așa cum am fost și în anul Centenar, în 2018. Vizităm Cetatea Alba-Carolina, ne închinăm la statuile regilor noștri, cântăm împreună cu moții cântecele care au construit istorie pentru români etc. Într-un anumit fel, facem asta în fiecare zi pentru cei trei copii ai noștri. Primele cântece ale copiilor noștri au fost colindele și Imnul Național. La deplasările auto mai lungi ascultăm muzică patriotică românească, de la “Tu, Ardeal” la ”Cântă cucu-n Bucovina”. Am revenit în Țară pentru a construi aici pentru copiii noștri “casa părintească” de care auzeau în cântece și despre forța căreia știau din lacrimi și șoapte.

Totul în lume este să nu lași să te strice modele, compromisul, calculul trivial al carierei etc. De aici începe o libertate plenară, iar aerul ei tare ține spiritual tău mereu liber. Din spiritual tău liber copiii cresc de la sine așa cum ți-I dorești: calzi, autentici, cinstiți, liberi într-o țară pe care o iubesc, liberi să iubească ceea ce produce și reprezintă ea, cruzi cu cei care îi risipesc comorile. Sunt multe motive spre a iubiRomânia și în egală măsură sunt multe motive spre a fugi de/din ea. În familia noastră, predomină primele. Sunt sigur că niciodată nu va fi altfel.

Ateș Casimceali