În Constanța e mereu Crăciunul !

Chiar dacă celor din alte orașe le poate veni greu să creadă, Constanța îmbracă zilnic haine de sărbătoare ! Campania electorală vine mereu cu promisiuni, surprize, cadouri și căldură (nu în calorifere) din partea autorităților … mai ales pentru cei mai nefericiți !

Am demarat o acțiune prea discretă pe rețelele de socializare și am făcut o sesizare inutilă către Primărie pentru trotuarul de pe bulevardul Mamaia din zona Capitol. Pe pagina personală m-am ales cu o sută de likeuri și pe grupuri cu zeci de comentarii (lumea sesizase problema de ani buni, dar se obișnuise cu răul), dar rezultatele întârzie să apară.

Despre ce este vorba?… păi de la intersecția bulevardelor Mamaia și Tomis, pe sensul de mers către strada Mihai Viteazul, trotuarul este aproape inexistent … maxim 1m de la mașinile parcate, din lipsă de alt loc, până la spațiul ,,verde” din care 50cm piatră aruncată de peste 1 an de la ultima lucrare. Zilnic văd persoane vârstnice sau cu handicap care se încurajează reciproc și își acordă prioritate pentru a ajunge la Casa de Asigurări de Sănătate, pe rând, pentru că este imposibil ca 2 oameni să treacă concomitent.

În acest timp, autoritățile ne promit din nou că emblema orașului, clădirea simbol, Cazinoul o să fie reabilitat! Mai mult de atât, o să avem o ,,roată” ca în Londra, dar cine a cerut așa ceva ??? Nu ne-a auzit nimeni cu trotuare, locuri de parcare, trafic fluidizat, sală polivalentă?
Ba da! Ne promit pistă pentru alergat și parc cu spațiu verde la plaja Modern. Tot cei care de ani de zile ne asigură accesul în sezonul estival la Neversea sau la 3 papuci pe niște scări care arată ca după război !

Revin la atmosfera de sărbătoare … suntem recunoscători că pe 21 ianuarie plătim în continuare pentru consumul electric la cea mai costisitoare instalație de beculețe de Crăciun din țară, după București!

 

Ateș Casimceali

Distribuie Articolul: