Clișeu

CLIȘEU tipic cu bilanțul de sfârșit de an, timpul socotelilor la cei trecut și de planuri pentru anul ce urmează. Când mă gândesc că sunt născut în anul marelui jaf de la Banca Națională, cei 60 de ani experiență trec în cascadă de imagini pe ecranul memoriei.

Domnul Câmpeanu era șeful rețelei de librării din oraș, prietenia lui era prețioasă pentru că toți erau în competiție pentru o bibliotecă personală cât mai completă. În 1965 eram cu ai mei în vizită la familia Câmpeanu și în timp ce mă jucam pe sub masă mai trăgeam cu ochiul la televizor unde se transmitea înmormântarea lui Ghe. Gheorghiu Dej. Din partidul care avea și câteva minți luminate, avea să promoveze tocmai coșmarul viitor, ucenicul de cizmar cu mari probleme de exprimare.

Ceaușescu profită prin împotrivire la invazia sovietică în Cehoslovacia în august 1968 și urcă pe cai mari, total nemeritați. În același an se produce prima Dacia 1100 și ,,Ceașcă” primește exemplarul … 75!?

În 1969 ne vizitează Nixon, primul șef de stat american în țară comunistă, baie de mulțime, mare confuzie cu visul bunicilor de debarcare a ,,unchiului Sam”, salvatorul!

Pe 16 iulie 1969 pierd o noapte cu bunica să-l vedem pe Neil Armstrong la primii pași pe lună. În 1970 România participă în ,,groapa cu lei” de la Goadalahara, Campionatul Mondial de Fotbal, iar noi ne mobilăm memoria cu legende ca Neagu, Dembrovschi, Dumitrache, Dinu, Deleanu, Lucescu sau Culai Lupescu.

Pe 29 aprilie 1974, Ștefan Voitec îi pune în mână lui Ceaușescu șceptrul de președinte.

Între ’74 și ’78, anii de liceu presupun multă carte cu condiția unui chiul nu exagerat, profesori la Mircea în mare parte de top, eu zic cu excepția unei materii, fizica dar… Dar și munci agricole, nu uit o toamnă la dovleci, hăituiala cu uniforma, tunsoarea, fumatul, materii stupide de economie socialistă și un director cu nume de topor, activist tipic care la nervi se adresa elevilor cu ,,porcilor” !!!

Vineri 4 martie 1977, ora 21.21, 56 de secunde pământul se zguduie serios, 1578 de victime cu 1391 dintre ele doar în București, 35 000 clădiri distruse sau grav avariate.

Acasă aveam teracote pe lemne și în urma aprovizionării din vară, nu sufeream de frig iarna. Spun asta pentru că din anii de facultate cea mai vie amintire este a gerului, fără exagerare!, din săli și laboratoare. Erau reacții chimice greu de inițiat la așa temperaturi. În rest 2-3 profesori cu totul remarcabili iar ceilalți niște comunistoizi neandertalieni.

Pe 19 noiembrie 1979 apare o prima mare fisură în monolitul PCR-securitate. Vechi ilegalist, Constantin Pârvulescu, ia cuvântul la Congresul al Xll-lea și contestă realegerea ,,pelticului”.

Intrăm în anii ’80 când Ceaușescu impune cu rang de lege foametea, întunericul, frigul, izolarea. Măi copii, se stătea la coadă o noapte așteptând un aliment neprecizat. Sora mamei mele pierdea orele de somn ca să vină a doua zi cu un pui sau o bucată de cașcaval sau 10 ouă. Pâinea, uleiul, laptele ajunseseră pe cartelă, cu rații zilnice. Personal am fost de câteva ori cu trenul la Slobozia, unde cu pile la Privighetoarea lui Iulică, puteam cumpăra carne de vită.

Se întrerupea lumina zilnic câteva ore iar dacă la început mi se părea că stau pe o stradă privilegiată unde nu se ,,tăia” electricitatea fiind pe același branșament cu spitalul județean, am aflat că bucuria era datorată prezenței printre vecini a procurorului militar Puia.

Vă puteți imagina programul TV cu doar două ore de emisie pe zi, din care 121 de minute era proslăvit Ceaușescu!?!? Nu se pot uita toate astea și nostalgia acelor vremuri poate fi doar a unor minți bolnave.

În 1984 am un șoc când îmi pierd un prieten apropiat, coleg de generație, cum să mori la 25 de ani?, înjunghiat de unul cam de aceeași vârstă și la fel de educat. La un an distanță îmi pierd și tatăl și marele meu regret este că n-a apucat să-și vadă împlinit visul, prăbușirea comunismului.

Pe 7 mai 1986, ,,trupa” Duckadam ,portar născut în 1959 ca mine, ne aduce una dintre cele mai mari bucurii prin cucerirea Cupei Campionilor Europeni la Sevilla.

În 1987 nu ne dezlipim de Europa Liberă pentru că are loc revolta de la Brașov și … respiram! Respirăm, respirăm până în 1989 când era ,,beznă” totală.

Ceaușescu deraiază cu totul, măsurile sunt extreme. Îmi cunosc viitoarea soție în august și, pe cuvânt de onoare, dacă ieșeam la plimbare în Mamaia, nu găseam nimic de tratat domnișoara! Un amic ospătar la Majestic ne dădea câte ceva din meniul turiștilor să putem sta pe terasă. La liber, nimic!

Nunta are loc pe 9 decembrie, la restaurantul Bulevard, de la ora 14 pentru că la ora 22 se închidea peste tot. În local nu mai existau perdele la ferestre, mireasa n-a avut voie voal iar la mese nu era voie cu mai mult de 6 persoane. Bietul Munteanu, șeful localului, a riscat totuși și a făcut aranjamente și de câte 8 la masă.

Era o căldură ireală pentru decembrie, exact ca acum, iar dacă primele zile din voiajul de nuntă am fost în Poiana Brașov, începând cu 17 ne cazam la Băile Felix, în plină primăvară. Aici starea era foarte relaxată, plin de turiști, pregătiri pentru revelion, în restaurantul hotelului un band își făcea programul seară de seară. Televiziunea prin cablu a hotelului oferea pe lângă pârlitul nostru de program alte 5-6 canale ungurești, unul iugoslav dar și ca bonus, în fiecare seară, 2 filme bune titrate. Țin minte c-am văzut ceva despre care doar auzisem, un film grozav din lumea medicală, Coma. Pe programele de știri ungurești se insista pe Timișoara dar nu pricepeam o iotă. Pentru a rezolva ceva la Buziaș, pe 19 plecam și ne cazam o noapte la Arad, o întoarcere în România tipică, străzi pustii, nimic de mâncat prin centru, sinistru. În fața Comitetului Județean PCR, un ,,nebun” cânta Deșteaptă-te Române …

Până de revelion aveam în plan să ajungem și la niște minunați prieteni la Bistrița și, drept consecință, pe 22 decembrie ne îmbarcăm din Oradea în trenul Timișoara-Iași. Am înlemnit să văd la urcare că pe vagoane scria ,,Jos Ceaușescu” sau ,,Ceaușescu vinovat pentru sângele vărsat” … nu credeam c-o să ajungem nearestați la destinație ! În tren nimeni nu vorbea, în gara Cluj se auzeau focuri de armă, în Dej se aruncau de pe clădirea gării imensele panouri roșii cu PCR , iar abia la Beclean, unde trebuia să schimbăm pentru Bistrița, am aflat că Ceaușescu fugise. Peste 3 zile, cu greu am reușit să convingem funcționara să ne vândă bilete înapoi spre Felix. În stațiune se anulaseră toate evenimentele de anul nou, am urmărit pe 25 asasinarea Ceaușeștilor și am hotărât să renunțăm la ultima parte a concediului și să revenim acasă. Am trimis toate bagajele prin poștă, chiar au ajuns rapid, și pe 29 am luat trenul cu schimb în Gara de Nord. Aici a fost cel mai neplăcut moment când grupuri de ,,revoluționari” romi, cu tricolorul pe braț, ne legitimau iar numele noastre de rezonanță orientală îi trimiteau cu gândul la teroriști!!! Am scăpat, am ajuns la cuibul nostru, toate sunt amintiri de povestit nepoților și nu un banal CLIȘEU !