,,Sportul rămâne doar un hobby și o platformă de activism pașnic pentru veganismul în care cred.” – Butușină Petrică

• Când și de ce ai hotărât sa îți schimbi stilul de viață?

În anul 4 de facultate, după ce glumisem pe seama unei ființe vegetariene ceva timp, am zis să o șochez încercând în glumă dieta ei dusă la extrem timp de o săptămână. N-am știut că aveam să rămân vegan convins. 

Inițial a fost o algere egoistă aș putea spune. Nu m-am gândit nicio clipă la animale, ci am ales să elimin toate produsele animele din alimentația mea pentru că mă simțeam minunat fără ele.

Cu timpul, după o documentare amănunțită și după ce am învățat ce trebuie să mănânc ca vegan, efectele benefice s-au înmulțit.

Acum, după 4 ani și ceva, încă culeg roadele unei alimentații bazate în totalitate pe plante, dar motivul a devenit în mod special etic. Cred că este una din cele mai bune alegeri pe care le-am luat până acum. Îmi ador viața non-violentă și faptul că oricât de mic aș fi, contribui în felul meu la sănătatea planetei.

• De unde totuși resursele pentru minim 5km pe zi timp de un an?

Aș vrea să atribui meritul în totalitate alimentației vegane, chiar m-a ajutat asigurându-mi energia și mai ales puterea de recuperare, dar, mai presus de orice, meritul principal este al voinței cu care am fost înzestrat și pe care mi-am educat-o de-a lunglul anilor. Din păcate aceasta nu cunoaște calea de mijloc și se activează doar dacă țelul este măreț, așa cum a fost a alerga cel puțin 5km zilnic timp de 365 de zile. Dacă mi-aș fi propus să alerg 10 zile probabil m-aș fi răzgândit. Îmi place să am țeluri mărețe, ele mă pun in mișcare și mă motivează.

• Cum ai descrie primul marathon din Paris?

Surprinzător de ușor până la kilometrul 34, surprinzător de greu până la kilometrul 42. După provocarea de 365 de zile am făcut o pauză prea mare și am ajuns la linia de start din Paris puțin ieșit din formă, ceea ce a îngreunat puțin alergarea. O altă greșeală pe care am făcut-o a fost că nu mai alergasem mai mult de 21 de kilometri până atunci. Ar fi trebuit să fac câteva alergări de 30-35km înainte de cursă. Cu toate acestea, am alergat bine și mi-am atins țelul: am trecut linia de finish exact după 3ore 30 de minute și nicio secundă în plus.

• Povestește-ne cum a decurs aventura ta la Autism 24h Marea Neagră.

Trebuie să recunosc că am început cursa cu o oarecare supărare în suflet văzând că nu am fost inclus în cursa eroilor, dar mi-a trecut repede. Nu aveam distanțe așa mari în palmares că să pot fi luat în seamă, având în vedere că până la startul cursei mai alergasem o singură dată 42km la maratonul Parisului și aceștia cu 3 săptămâni înainte. După acest mic impas, cursa a devenit o luptă cu mine, luptă în care am aflat din ce sunt făcut și cât mai trebuie să mă antrenez pentru ce urmează, căci nu am de gând să mă opresc aici.

Țin să mulțumesc echipei VOT pentru tot suportul și pentru faptul că sunt niște oameni minunați. A fost o plăcere să alerg cu ei. Primele trei sferturi din distanță parcursă le-am depășit având în jur fețele prietenoase ale membrilor echipei și timpul parcă a zburat. Din când în când  întrebam “eroii” cât au parcurs că să mă raportez la ei. Spre dimineață, perioadă ce a marcat ultimul sfert din distanța de 100km pe care am parcurs-o, am rămas fără partener de alergat, chiar și traseul se pustiise, dar asta s-a întâmplat exact când aveam nevoie de liniște, când tot ce voiam să aud era propria respirație.

Sfarstiul cursei a adus în mine un imens sentiment de satisfacție, alergătorii îl cunosc destul de bine. Sunt foarte mulțumit de unde am ajuns cu alergatul până acum, mai ales că m-am apucat serios acum 14 luni, luni în care am trecut de la alergările zilnice de cel puțin 5km la semi-maraton și maraton ca apoi să trec în palmares și ultramaratonul odată cu acest eveniment.

• Crezi că schimbarea țării în care muncești a schimbat atitudinea ta față de sport și alimentație?

Nu aș putea spune că mi-am schimbat atitudinea față de sport odată cu mutarea în Marea Britanie. Am fost mereu pasionat de mișcare și am practicat-o în diversele ei forme, de la arte marțiale, înot și tenis în timpul liber al copilului Petrică până la fotbal și volei în curtea școlii. Ceva mai târziu am descoperit sala și încă mă mai lupt cu fiarele ei. Dacă mai adaug și dansurile populare practicate în liceu și baletul din momentele când mă chema amorul s-ar putea spune că doar mișcare fac, însă aceasta rămâne doar un hobby și o platformă de activism pașnic  pentru veganismul în care cred.

Atitudinea față de alimentație nu s-a schimbat nici ea pe teritorii străine însă a trecut prin două etape înainte să ajung acolo, aș putea spune trei, dacă trec în revistă și nepăsarea de dinainte de facultate. Prima schimbare s-a produs după ce am plecat de acasă să studiez arhitectura. Atunci am început să fiu interesat de mâncatul sănătos, în mod special pentru că împreună cu sala începeam să-l las în urmă pe Petrică “cel ușor frumos rotunjit”. A doua schimbare în atitudinea față de alimentație s-a produs în momentul când am renunțat la orice produs de origine animală.

O să mă întorc la subiectul schimbării țării. Aceasta nu a adus o schimbare în atitudinea față de sport și alimentație, dar pot să spun că le-a favorizat. Marea Britanie și în mod special Londra e mult mai vegan-friendly și mă ajută să fiu eu. 

La capitolul sport, oamenii, de la mic la mare, îl practică, și nu ca să ajungă la performanțe legendare, ci pentru că au înțeles că mintea sănătoasă își are locul în corpul sănătos. E plăcut și motivant să vezi că nu ești singurul care se antrenează. Am ajuns să fiu gelos pe oamenii care aleargă în jurul meu atunci când merg spre muncă sau când mă plimb pașnic.

• Care crezi că sunt diferențele din domeniul in care lucrezi între România și Anglia?

Diferențele sunt multe, aș putea umple pagini. Asemănări? Da, sunt și ele multe. Pentru a păstra răspunsul într-o limita decentă de conținut, voi menționa doar trei diferențe majore.

În primul rând arhitecții și clienții își știu foarte bine rolurile și nu le inversează ca în România. Simt că oamenii care apelează la serviciile arhitectului au mai multă încredere în acesta, ceea ce ii conferă artistului libertate, iar din aceasta se nasc proiecte frumoase.

În al doilea rând breasla este bine reglementată și îi sunt apărate drepturile. Ca în toate domeniile, în România legilor și reglementărilor e haos.

Pentru că am vorbit de sport, alimentație și sănătate, voi menziona și salariile, dar a nu se înțelege că practic meseria asta pentru bani. În România un arhitect absolvent, stagiar, câștigă în mod rușinos minimul pe economie. Nici aici tinerii arhitecți nu câștigă exagerat de mult, doar că își permit să fie independenți financiar, să ducă o viață sănătoasă și să rămână cu bani la sfârșitul lunii pentru sport, călătorii sau alte pasiuni.

• Ce țeluri noi ai stabilit pentru alergat?

În ce a mai rămas din anul acesta și anul următor țelurile legate de alergat se împletesc cu cele legate de înot și ciclism pentru că mă pregătesc să particip la triatlon. Am două evenimente principale în program: Half-Ironman în septembrie 2019 și Full-Ironman în august 2020. După acestea și în funcție de rezultatele lor, voi programa alte două alergări râvnite: Spartathlon-ul (245km între Atena și Sparta) și Marathon des Sables (250km prin Deșertul Sahara).

Ateș Casimceali