Adrian Boitan : ,,Sunt onorat să fiu pregătit de cel mai bun antrenor de tenis din istoria Baylor University”

1) Care sunt primele impresii de la Baylor University?

– E un loc special, plin de oameni care vor să te ajute să atingi cea mai bună formă a ta pe plan personal, academic și atletic. Pe lângă toate acestea sunt onorat să fiu pregătit de cel mai bun antrenor de tenis din istoria college-ului.

 2) În ce a constat admiterea și care crezi că au fost avantajele tale?

– Bineînțeles Baylor este o universitate privată de top, nu doar pe plan academic, cât și pe parte atletică, de aceea am ales să vin aici. Admiterea mea aici a constat în următoarele: în primul rând a trebuit să-mi iau Bacalaureatul, după care să mai dau două examene de limbă engleză, SAT și TOEFL la care să obțin un anumit punctaj. Bineînțeles că fiind unul dintre cei mai buni juniori din România și având un clasament ATP decent m-a ajutat mult.

 3) O întrebare clasică, dar care poate mobiliza viitori iubitori ai sportului alb să pornească pe acest drum: cum te-ai apucat de tenis?

– Mama iubește foarte mult tenisul, iar fratele meu mai mare cu 6 ani făcea deja acest sport. Mama și-a dorit ca amândoi să facem tenis, dar după o perioadă, el s-a lăsat, iar eu am continuat pentru că îmi plăcea.

 

 4) Care au fost performanțele tale principale din perioada pregătirii în Constanța?

– Cât timp m-am antrenat la Tenis Club Idu, am obținut numeroase performanțe, care au declanșat începutul carierei mele. Am fost campion național U12 simplu și dublu, am reprezentat România la Campionatele Europene (unde am obținut locul 4), după care la U14 pentru mine a urmat o pauză (nu am jucat turnee), ca mai târziu să revin la campionatele naționale U16 unde din cauza faptului că nu mai aveam clasament a trebuit să joc calificări, dar am ieșit Vicecampion național. Au urmat Europenele unde am obținut un loc 7.  In afară de acestea au mai fost numeroase turnee câștigate, simplu și dublu. Vreau să mulțumesc conducerii clubului și domnului Idu care mi-a oferit o susținere fenomenală, iar dacă nu aveam parte de acest sprijin nu puteam să ajung unde sunt astăzi. Deosebite mulțumiri antrenorilor Damian Petcu, Adrian Bordei, Dragoș Teodor, Marius Alexandru Tănase și doamnei psiholog Doinița Bențu, și nu în ultimul rând tuturor angajaților cu care am împărțit cei 12 ani acolo.

5) Ce a urmat după ce ai părăsit orașul natal?

– M-am mutat la București, era timpul de o schimbare pentru mine dacă voiam să mă ridic la nivelul la care aspiram eu. Am ales să merg la Academia de Tenis Ilie Năstase, datorită echipei de antrenori pe care o au, dar și faptului că am reușit ca primii 4 jucători din România să ne strângem acolo, să ne antrenăm și să mergem la turnee împreună. Acolo am avut parte de un antrenor foarte bun, Cosmin Georgescu, care s-a implicat foarte mult în dezvoltarea mea și care a reușit să-mi îmbunătățească jocul agresiv cu care am venit din Constanța.

6) Ce obiective ți-ai stabilit pe planurile prioritare?

– Am venit în SUA din Ianuarie anul acesta. Personal cred că este cea mai bună alegere pe care am făcut-o în viața mea, mentalul meu s-a îmbunătățit considerabil, iar automat și jocul a ajuns la alt nivel. Ca obiectiv momentan este să mă recuperez după ce termin sezonul aici; vara asta voi lua pauză din cauza unor proceduri pe care le voi face aici în SUA la genunchi, sunt niște probleme cu care mă confrunt de câțiva ani buni. În schimb pe termen lung obiectivul meu este ca după acești 4 ani petrecuți la College să ajung în Top100 ATP, iar dacă reușesc să rămân sănătos și învăț cum să am grijă de corpul meu ca să evit accidentările, am toate șansele datorită oamenilor de care sunt înconjurat aici și condițiilor pe care le am.

 

Ateș Casimceali

Distribuie Articolul: