Vespa nu e doar un mijloc de transport, ci o cultură! – Alex Badea

  • Când a luat naștere Clubul Vespa din România și cât a durat până s-a dezvoltat și filiala din Constanța?

Vespa Club România a luat ființă în 2008, fiind primul construit în jurul acestui brand în România. Legal, ONG-ul Vespa Club Constanța a fost înființat la finalul anului 2021 însă, eu consider că acesta s-a născut din pasiunea și dorința de a promova cultura mersului pe două roți într-o manieră elegantă în 2018, când, pornind de la ideea lansării unei afaceri într-o direcție nevalorizată până atunci în Constanța, am cumpărat cinci scutere marca Vespa, pentru a testa piața de închiriei de scutere, oferind în paralel și servicii de mecanică și vânzări prin Red Bike Service.

Imediat după procurarea celor cinci bijuterii colorate, din entuziasmul și bucuria specifice oricărui început, organizam zilnic ieșiri cu prietenii pe bulevardele și străzile orașului, promovând astfel neintenționat, mersul pe două roți. Oamneii care întorceau capul după noi, ne făceau cu mâna, ne zâmbeau, ne pozau sau ne cereau informații de fiecare dată când ne găseau parcați, au reprezentat pentru mine confirmarea faptului că  există potențial de dezvoltare în acest sens, iar curând numărul cunoscutelor scutere italienești a început să crească. Așa din cinci am devenit zece, apoi doisprezece și numărul a continuat să crească, transformând grupul de prieteni într-un un club al pasionaților, pe care l-am definit ca Vespa Club Constanța.

  • Cum ai descrie scuterele Vespa celor care nu sunt familiarizați cu ele?

Când vorbesc despre Vespa, nu mă refer doar la un mijloc de transport, ci la o cultură. Mă refer la eleganță, ținută și bucurie, istorie, reinventare, dezvoltare și romantism.

  • Ce evenimente ați organizat până acum și ce intenționați să faceți nou în anul 2023?

Cum povesteam în începutul interviului, evenimentele au apărut natural, din dorința de a ne cunoaște și de a împărtăși o pasiune comună. Odată cu identificarea anumitor necesități și dorințe precum: creșterea vizibilității scuteriștilor pe șosele, educația rutieră atât a noastră cât și a celorlalți participanți la trafic, promovarea turismului pe două roți, a producătorilor autohtoni și brandurilor locale, a obiectivelor turistice, a dezvoltării orientării în trafic și îmbunătățirii reacțiilor, întâlnirile s-au dezvoltat, având însă la bază tot bucuria de a ne plimba pe două roți și de a socializa. Deschiderile de Sezon Vespa pe Litoral, plimbările din luna Martie în care încercăm să aducem bucurie doamnelor din trafic oferindu-le flori, paradele din luna octombrie care au drept scop conștientizarea și prevenirea cancerului de sân și participările la diferite evenimente organizate în oraș reprezintă o parte din calendarul clubului.

Calendarul anului 2023 este diferit de cele din anii precedenți. În primul rând ne propunem să depășim numărul de km parcurși în anii trecuți și să depășim „barierele” orașului, axându-ne pe promovarea obiectivelor turistice din județ. Ne propunem să petrecem mai mult timp în aer liber, în companie plăcută, muzică bună și să profităm de fiecare ocazie de a sărbători și de a ne întâlni.

  • Care sunt avantajele decisive pentru care ai încuraja un participant la trafic să treacă de la patru la două roți?

Diminuarea considerabilă a timpului petrecut în trafic. Este cel mai sincer și concis răspuns pe care îl pot da.

  • Ce campanie de educație rutieră ai iniția mâine ?

Respectarea tuturor participanților la trafic, acordarea primului ajutor, înțelegerea și respectarea regulilor de circulație, sunt trei teme de dezbătut și de dezvoltat permanent, începând de la grădiniță.

O să vă dau un exemplu pe care l-am văzut în Norvegia, unde în timpul liber părinții își duceau copiii cu biciclete, role sau fără, la plimbare într-un parc care era defapt un oraș în miniatură. Cu șosele marcate regulamenar, trotuare, treceri de pietoni, semafoare și reguli pe care cei mici învățau să le respecte. Așteptau cuminți la semafor, circulau pe sensul corect de mers, pe carosabil dacă aveau role sau biciclete și pe trotuare dacă erau pietoni. Educația de la cele mai fragede vârste este cu siguranță sectorul în care trebuie investit pentru a asigura un viitor sănătos.

Referitor la activitatea clubului, vreau să subliniez faptul că cel puțin unul din evenimentele create de noi, anual, are drept scop educația rutieră. Fie că este tratat ca atare, fie că este organizat sub forma unei competiții, membrii Vespa Club Constanța, poate chiar inconștient, în cadrul acestor „sărbători” primesc informații și dezvoltă abilități, ce le vor fi folositoare în trafic. Pe lângă bucuria și culoarea pe care ne dorim să o aducem, paradele pe străzile orașului au fost gândite în scopul creării și dezvoltării vizibilității noastre în trafic.

 

  • Care este mesajul tău pentru colegii din club și pentru motocicliști?

Mă bucur că tendința în ceea ce privește procurarea unui mijloc de transport pe două roți, dar și obținerea permiselor de conducere pentru motociclete este în creștere și consider că într-o oarecare măsură este datoria noastră, a posesorilor, de a-i integra pe noii aparținători în grup și în a reprezeta un model de conduită și respect în trafic între toate tipurile de autovehicule.

 

 

 

Distribuie Articolul: