Picioare strâmbe la copii: când trebuie să ne facem griji ?

Nimic nu-i mai sperie mai mult pe părinți decât să observe că ceva este în neregulă cu picioarele copiilor lor. Am fost chemat acasă de nenumărate ori de părinți speriați să îmi arate că nou-născutul are picioarele strâmbe, și întrebat dacă poate fi ceva grav, sau ce trebuie sa facă. Din aceste motive datoria mea este să le spun, să le explic părinților în acest articol, când trebuie să își facă griji.

Incepem cu prima poziție a copilului, poziția GENU VARUM, unde genunchii sunt depărtați unul de altul (genunchi in O sau în paranteză).

Deci această deviație este normală la naștere, este o postură fiziologică în care nu este vorba de o incurbare reală a membrelor. Ele apar așa din cauza persistenței unor contracturi musculare rotaționale caracteristice poziției intrauterine. Deviația atinge un maxim la vârsta de 6-12 luni, iar odată cu creșterea normală, membrele se îndreaptă progresiv, ajungând să fie drepte spre vârsta de 18-20 de luni. La un copil mai mare de 3 ani această deviație GENU VARUM nu este normală, iar atunci când deformarea este maximă in metafiza tibială superioară (imediat sub genunchi), este sugestivă pentru boala Blount (tibia vara). De asemenea, persistența GENU VARUM după vârsta de 18 luni poate fi consecința unui rahitism vitamino-D rezistent, a unui displazii osoase (de exemplu, acondroplazia).

GENU VARUM nu este dureros; tratamentul, dacă este necesar, este chirurgical și constă din plasarea unei agrafe pe tibie, de partea externă a cartilajului de conjugare; tibia va crește atunci cu o viteză normală pe partea internă a genunchiului, mai lentă pe partea externă, ceea ce permite obținerea unei corecții progresive.

A doua deviație a picioarelor la copii este GENU VALGUM, care mai este cunoscut și sub numele de picioare in x. Atunci când un copil cu GENU VALGUM stă in poziție verticală în poziția ortostatism, genunchii se ating între ei, dar nu și gleznele.

Această deformare a piciorelor începe să se observe între 2 și 3 ani, maxim 4 ani când atinge un maxim de 12-15 grade, și este fiziologică. În final genunchii se corectează spontan spre vârsta de 7 ani, ajungând la valorile normal. Este foarte des întalnită, mai ales la fetițe; principala cauză este reprezentată de hiperlaxitatea ligamentelor genunchilor.

Situații în care este necesar un consult de specialitate:

– GENU VALGUM persistă și după vârsta de 7 ani;

– copilul are dificultăți la mers;

– distanța dintre glezne este mai mare de 10 cm;

– GENU VALGUM este unilateral, asimetric, dureros, cu tendință la accentuare;

– dacă debutul este la vârste mai mari (în special la copii obezi).

Tratamentul trebuie început cât mai precoce posibil, deoarece această afecțiune, netratată, duce la hipoplazia condilului femural lateral, la rupturi meniscale, la afectarea cartilajului articular și în final la artroza genunchiului (gonartroză). GENU VALGUM poate deveni sever mai ales în cazurile de asociere cu alte afecțiuni, cum ar fi sindromul Down, exostoze ereditare multiple, displazii scheletale, mai ales în segmentul de vârstă 3-10 ani. Tratamentul poate să fie recuperator, ortopedic, sau chirurgical (care constă în osteotomii sau hemiepifiziodeză). De asemenea, trebuie făcute anumite investigații pentru a exclude unele boli cum ar fi poliartrita reumatoidă juvenilă, rahitismul sau infecțiile.

A treia deviație este piciorul strâmb (laba piciorului), este una dintre cele mai frecvente malformații congenitale de la noi, cu o incidență de 1:1000 de nou născuți și un raport de 2:1 în favoarea nou-născuților de sex masculin.

În aproape jumătate din cazuri malformația este bilaterală, însă inegală ca severitate. După orintarea labei piciorului există 4 tipuri:

– Equinus – axul piciorului îl prelungește pe cel al gambei, iar sprijinul se face pe degete;

– Talus – sprijin pe călcâie; piciorul se află în flexie dorsală pe gambă;

– Varus – sprijin pe marginea externă a piciorului, planta privește spre înăuntru;

– Valgus – planta privește spre afară, sprijin pe marginea internă;

Cele patru tipuri pot exista independent, ca atare, însă cel mai frecvent se asociază în 2 forme: varus equinus (aproximativ 80% din cazuri) și talus valgus.

La deformarea piciorului contribuie atât elemente osteorticulare, cât și părțile moi: mușchi, tendoane, ligamente, țesut celular subcutanat, tegument. Diagnosticul este facil, bazat pe examenul clinic efectuat la naștere.

Tratamentul ortopedic  se aplică imediat după naștere, în primele zile de viță. Cu cât metodele de corecție vor fi instituite mai târziu, cu atât ele vor necesita o perioada mai lungă de aplicare, iar rezultatele vor fi mai slabe. Odată ce copilul începe să meargă, deformările se accentuează progresiv, iar mersul este greoi, nesigur, obositor și dureros.

În cazurile netratate sau la care reducerea s-a făcut târziu și incorect, doar tratamentul chirurgical poate aduce piciorul în poziția normală, însă uneori corecția este incompletă, asociată cu durere la mers și deficit funcțional.

În absența tratamentului poziția anormală a piciorului se accentuează și devine permanentă.

Fiziokinetoterapeut Mustafa Ghiulen