efeCT

Era un întreg ritual în casă când se apropiau știrile de seară la Europa Liberă în anii ’70-’80. Cam cu un sfert de oră înainte sosea soțul unei surori ale mamei și împreună cu tata începeau pregătirile; se puneau , vară sau iarnă fără importanță, pături în geam , se regla radioul și se adopta cea mai comodă poziție trecând la o liniște mormântală de până în semnalul sonor al ,,speranței”. Sunt așa de mândru de părinții mei tocmai pentru verticalitatea lor, pentru marea ambiție și perseverență, cu grozave riscuri, să refuze constant cooptarea în spurcăciunea PCR. Le datorez continuitatea în convingeri tocmai din considerentul că am rezultat ca EFECT al lor!

Avem grup amical pe net atât cu foștii colegi de liceu cât și cu cei din facultate, iar cel puțin în cazul primilor observ o atitudine înfricoșătoare. Apologia indiferenței totale la tot ce se întâmplă politic în jurul nostru , izolarea în turnul propriu sub umbrela lui ,,veștile rele ne dărâmă psihic”!. De parcă omenirea, noi fiind protejați de pensii călduțe, se sfârșește cu noi și cei apropiați, copiii îi expediem în zone presupus sigure, sau îi reținem ,,sub cloșcă”!. Politica autohtonă a atins o extremă cumplit de periculoasă și doar retardul te poate lăsa rece la EFECT!

Ați avut curiozitatea să vă uitați pe listele de candidați la europarlamentare? Ei, undeva pe pozițiile 15-20 se ivesc țiitoarele, botoxate, siliconate, tatuate și nudate pe exterior cu vid mult la interior. Și în anii ’60, ’70, ’80, activiștii de partid fruntași o puneau de monstruoase chiolhanuri și orgii, se găsesc încă documente și articole, dar metresele ,,mureau” în umbră. Acum, ca EFECT, ,,măicuța” e promovată !?

Războaiele creează refugiați, iar PSD-ul sprijină migrația. Nu, nu cea siriană ci pe cea de români spre alte meleaguri. Tocmai imediat după Siria, țară sfâșiată de război, se află România cu 4,5 milioane de refugiați pe te miri unde în lume . Cauză și EFECT!

Dacă acum câțiva ani vârfurile migrației valahe erau cel mult câțiva meseriași de soi, acum ne pleacă intelectualii de frunte, minți luminate pe care n-o să le putem înlocui cu zidari vietnamezi și agricultori chinezi. Dar să nu uit , pe 26 mai puneți deșteptătorul în funcțiune, nu mai dormiți, cereți cele 3 buletine și apăsați ștampila unde vă îndeamnă conștiința ! Degeaba ne plângem apoi patru ani de EFECT!

Am rămas interzis când Petre Roman , cu mască mumifiată, se mira stupid că Augustin Lazăr a supt la țâță comunistă, de parcă fiul lui Valter avea uger Milka mov deasupra capului !! Probabil la astă cauză a dat Petrică un așa EFECT !

Ca mare iubitor de teatru și film mărturisesc că Rebengiuc, pentru mine, n-a fost niciodată un actor de top și nu dau explicații pentru gusturile mele. Continui să condamn ca nepotrivită apariția dumnealui la TVR în decembrie ’89 cu hârtia igienică pe pupitru dar tot eu îl admir pentru implicarea civică. Am fost impresionat de o declarație pe care o repet cu aproximație: ,,Cel mai mare regret al meu este că m-am născut și voi muri în comunism !” Subscriu cu o mare durere în suflet!

Îngrămădim în peisajul presei constănțene un nou titlu, EFECT, accentul puternic pe CT . Întreaga echipă ne propunem să păstrăm azimutul baricăzii, iar reacția dumneavoastră să ne confirme sau infirme poziția. Începând de acum atenția principală o să se îndrepte spre subiectele locale iar propunerile dumneavoastră vor fi borne pentru viitoarele articole. Ne doare ce se întâmplă în Constanța!

Vedeam mai zilele trecute, vestigii arheologice în Varna, frumos amenajate sub acoperișuri de sticlă pe când la noi, în zona peninsulară, ,,cumetrii mafiote” eliberează autorizații de betonare a unor mărturii istorice mult mai importante. Dar ce EFECT să aștept eu în țara în care principala preocupare e să-l facă pe Dragnea satisfăcut, chinuit orgasm!, chinuit de câte antecedente are !

Vă așteptăm să nu încetați să sperați și să găsiți un sprijin cu mult EFECT !

 

Distribuie Articolul: