Ajută-mă să câștig lupta cu cancerul de colon – Thiess Alina
,,Buna ziua dragilor,
AM NEVOIE DE VOI!
După multe investigații medicale pe care le-am început în luna Februarie datorită unor crampe foarte dureroase, din păcate pe data de 15.04.2019 s-a confirmat un diagnostic grav: “adenocarcinom de grad scăzut/moderat diferențiat G2 invaziv, - colon descendent” asta înseamnă o formațiune malignă adică un cancer.
Totusi în tot răul acesta există și părți bune: nu este extins la alte organe și poziția este favorabilă unei rezecții parțiale, adică se scoate bucata care conține formațiunea și se lipește colonul la loc.
Șansele la o viață normală după operație, au spus doctorii, sunt de 100%, cu condiția ca operația să se facă cât mai repede posibil. Medicii m-au îndrumat către un spital oncologic din Turcia.
PENTRU ASTA AM NEVOIE DE VOI!
Operația costă în jur de 12.000 euro + analize specifice + PET-CT + (chimio dacă analiza după operație arată că este nevoie de asta).
Din păcate nu avem toata suma. Pentru 06.05.2019 este facută programarea operației, dar doctorul mă așteaptă cât mai devreme posibil dacă dețin suma necesară.
Recunosc că îmi este un pic teamă, dar am încredere în Dumnezeu, în familia mea și în voi că voi putea strânge suma necesară pentru operatie cât mai repede. Am 38 de ani, sunt mama (am o fetita de 6 ani), soție, fiică și nu-mi permit să las încercarea asta să mă doboare.
VĂ MULȚUMESC ȘI SPER ȘI CRED ÎN AJUTORUL VOSTRU. Orice sumă contează!
Numarul meu de telefon este: 0721217440. Putem vorbi și pe WhatsApp sau FB messenger"
ALINA THIESS
Beneficiar:
Alina-Magdalena Thiess
Lasa un comentariu
Adresa de email nu va fi afisata. Campurile marcate cu * sunt obligatorii.